Polițiștii din Piatra-Neamț au reținut un bărbat de 49 de ani, din Piatra-Neamț, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și furt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, în urma investigațiilor a reieșit că, la data de 24 octombrie, în jurul orei 17.00, un bărbat, de 49 de ani, ar fi pătruns în locuința unei femei, de 45 de ani, din Piatra Neamț, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Piatra Neamț, prin care avea obligația de a păstra o distanță de minim 100 de metri față de imobilul acesteia.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au extins cercetările și au stabilit faptul că, la data de 23 octombrie, acesta s-ar fi apropiat de locuința persoanei vătămate, încălcând ordinul de protecție emis de instanța de judecată.
De asemenea, la 24 octombrie, în jurul orei 07.00, acesta ar fi pătruns, fără drept, în locuința femeii, iar din geanta acesteia i-ar fi sustras cheile imobilului.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, faptă prevăzută de Legea 217/2003 și furt.
Ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.