Este ziua cu numărul 583 de la declanșarea războiului din Ucraina.

UPDATE ORA 8:51 – Ajutorul militar pentru Ucraina creează creștere și locuri de muncă în SUA

Confruntat cu o importantă rezistenţă politică faţă de continuarea ajutorului pentru Ucraina, guvernul SUA foloseşte acum argumente economice în campania pentru menţinerea asistenţei pentru Kiev, relatează vineri dpa.

După întâlnirea sa de joi de la Washington cu omologul britanic David Cameron, secretarul de stat american Antony Blinken a insistat că, „dacă ne uităm la investiţiile pe care le-am făcut (americanii, n.red.) în apărarea Ucrainei pentru a face faţă acestei agresiuni, 90% din asistenţa de securitate pe care am furnizat-o s-a cheltuit de fapt aici în Statele Unite, cu producătorii noştri”.

Blinken a subliniat că aceasta „creează mai multe locuri de muncă americane, mai multă creştere economică” în SUA.

UPDATE ORA 7:53 – Orașul Harkov, lovit de mai multe rachete rusești

Oraşul Harkov, estul Ucrainei, a fost lovit de mai multe rachete ruseşti, au anunţat autorităţile locale în noaptea de joi spre vineri, raportând cel puţin un rănit, relatează AFP.

„Ocupanţii au lovit Harkov de şase ori”, a scris şeful administraţiei militare regionale, Oleg Synegubov, pe Telegram, indicând că a fost preluată o persoana rănită.

Raioanele Kholodnohirskyi şi Shevchenkivskyi au fost de asemenea atinse de atacuri, a adăugat el, precizând că „potrivit primelor informaţii, proiectilele erau rachete S-300.

Clădiri de locuinţe au fost avariate, a spus Synegubov.

Ţările europene trebuie să „accelereze investiţiile în producţia de muniţie” împotriva unei ameninţări militare din partea Rusiei, în cazul în care SUA nu pot susţine Europa în mod eficient, potrivit unui raport al Institutului Regal al Serviciilor Unite (RUSI).

În lucrarea sa, profesorul Justin Bronk, cercetător senior în domeniul ştiinţelor militare la RUSI, susţine că membrii NATO trebuie „să dispună de structuri de forţă pentru a descuraja în mod credibil Rusia să exploateze o confruntare între SUA şi China la sfârşitul anilor 2020”.

Bronk spune că, în timp ce aliaţii NATO au fost „preocupaţi, în mod de înţeles, de necesitatea de a sprijini Ucraina”, numărul provocărilor pe termen scurt a „distras atenţia politică şi publică de la pericolul tot mai mare al unui conflict şi mai grav în anii următori”.

„Mai simplu spus, Rusia şi-a transformat acum economia în una de război; producţia SUA nu este suficientă pentru a-şi reface propriile stocuri şi pentru a satisface nevoile Ucrainei; iar ţările europene încearcă să gestioneze o situaţie din ce în ce mai periculoasă dintr-o poziţie industrială şi de apărare nesustenabilă”, scrie el.

El avertizează că armata americană „se confruntă din ce în ce mai mult cu o ameninţare pe care nu o poate depăşi din partea forţelor chineze din Indo-Pacific”, iar în cazul unei ciocniri între cele două naţiuni, „Europa va fi lăsată vulnerabilă la o agresiune militară concomitentă din partea Rusiei”.

Profesorul notează că Europa, cu excepţia Poloniei, „nu a reuşit să facă investiţiile necesare în creşterea capacităţii de producţie industrială şi a cheltuielilor pentru apărare”, iar acest lucru vine într-un moment în care China manifestă un interes puternic în susţinerea Rusiei.

„Mai important, singurul scenariu probabil în care Rusia ar putea ataca în mod direct o ţară europeană din NATO este în timpul unei confruntări simultane sau a unui conflict real care lasă forţele americane în mare parte fixate în Indo-Pacific”, scrie el.

„În cazul unei astfel de confruntări militare cu China la mijlocul sau la sfârşitul anilor 20\” , Rusia va avea un stimulent puternic pentru a profita de o oportunitate unică în viaţă de a rupe NATO în timp ce SUA nu pot întări Europa în mod eficient”.

Bronk spune că pentru a descuraja această ameninţare concomitentă, ţările europene, inclusiv Marea Britanie, „trebuie să investească urgent în creşterea semnificativă a capacităţii de producţie pentru muniţia de artilerie, piesele de schimb şi rachetele de apărare aeriană” necesare pentru a menţine Ucraina în luptă.

De asemenea, trebuie să îşi refacă propriile „stocuri periculos de joase”.

 

Articolul precedentAdministratorul unui liceu din Neamț, găsit mort în casă. Bărbatul a fost legat și torturat până și-a dat ultima suflare
Articolul următorCare a fost cea mai bine plătită sportivă din lume în 2023