O femeie din Piatra-Neamț s-a trezit cu mașina boțită de un șofer beat, în parcarea unei pensiuni din Farcașa.

Incidentul a avut loc la data de 14 octombrie, când poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi de către o femeie de 49 de ani, din Piatra-Neamţ, despre faptul că i-a fost avariat autoturismul, în parcarea unei pensiuni din localitatea Farcaşa.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un tânăr de 23 de ani, din Borca, a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului şi ar fi lovit în partea din spate autoturismul sus-menţionat.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul testării, tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPrimarii cer Guvernului predictibilitate bugetară și autonomie locală
Articolul următorDeputatul Laurențiu Leoreanu (PNL) solicită ministrului Lucian Șova  să demareze procedurile pentru finanțarea construcției autostrăzii Iaşi- Târgu Neamț- Târgu Mureş din fonduri europene