De multe ori realizarea actului medical pentru cei aflați în stare critică este îngreunată de lipsa acută de sânge.

De aceea, pe 19 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Săbăoani s-au gândit să vină în ajutor și să doneze sânge pentru cei care au nevoie urgentă de transfuzii.

”Prin acest gest, colegii mei și-au propus nu doar să contribuie la salvarea de vieți omenești, dar și să îi încurajeze pe alții să se alăture acestui demers”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Tichetele de masă primite de polițiști în urma donării vor fi folosite pentru a cumpăra alimente care ulterior vor fi dăruite Centrului de copii – Romanița din Roman.

Articolul precedentBătrân găsit înghețat de frig, dus la spital
Articolul următorProgramul zilei de joi, 20 decembrie, la Târgul de Crăciun la Neamț