Secția de atletism a Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț a mai ”produs” doi campioni naționali în 2019, de această dată la categoria ”copii 1”. Concursul a avut loc în zilele de 17 și 18 iunie 2019 la București, pe Stadionul „Iolanda Balaș-Soter“ și a adunat la startul probelor micii atleți calificați după fazele zonale desfășurate anterior.

Sara Cristea este numele unui campion național.

Elevă a antrenoarei Alina Militaru, sportiva noastră a fost cea mai bună în finala probei de sprint pe distanța de 80 de metri, reușind să oprească cronometrul după 10 secunde și 74 de sutimi. Pe locul secund a terminat Adina Băcanu (LPS Craiova, 10.79 secunde), iar pe locul 3 s-au clasat, cu același timp, 10.81 secunde, Roxana Chiper (CSM Pașcani) și Adina Pop (CSS 4 București).
În seriile preliminare, Sara Cristea a câștigat una dintre serii, cu 11.11 secunde, iar acest timp a fost al șaselea în ierarhia de după calificări.
”La o medalie speram după rezultatele înregistrate la competiția zonală de la Iași, dar și după calificarea în finala Campionatelor Naționale de sală. Iar înainte de finală i-am spus că orice e posibil. Nu avea nimic de pierdut, mai ales că este la primul an în această categrie de vârstă. Și nesimțind presiune a reușit o cursă foarte bună. A contat dorința sa foarte mare de a reuși o performanță frumoasă. A fost ambițioasă și merită felicitări”, a declarat Alina Militaru, antrenor atletism CS Ceahlăul.

Darius Gavriloaia a reușit cea mai bună performanță a probei de alergare pe distanța de 300 metri.

Elevul antrenorul Ion Iorga a reușit să încheie cursa în 40.44 secunde, fiind mai rapid cu mai bine de două secunde decât medaliatul cu argint, Ștefan Lazăr (CSM Brașov, 42.65 secunde), și decât medaliatul cu bronz, Răzvan Moldovan (CSM Onești, 42.75 secunde).

”Mă așteptam un asemenea rezultat pentru că la zona de la Iași a înregistrat al doilea timp din țară în condițiile în care acolo a plouat atunci și a fost o vremea foarte dificilă. Darius este un copil care merită felicitat. Nu lipsește de la antrenamente deși face naveta de la Dumbrava Roșie. Pe lângă că muncește mult la antrenamente este și un elev foarte bun. Este un copil inteligent care a fost și la Olimpiada Națională de Fizică, la faza națională”, a declarat Ion Iorga, antrenor atletism CS Ceahlăul.

Sara Cristea a concurat și în proba de 200 metri, terminând pe locul 5, dar la competiție a fost și Matei Petrescu (antrenor Ion Iorga), care a terminat pe locul 8 în proba de săritură în lungime.

Articolul precedentCOD ROȘU de averse torențiale într-o comună din Neamț
Articolul următorCod portocaliu și galben de inundații în Neamț