Paganii etiopieni au atacat Manastirea Sfantului Sava cel Sfintit in secolul al VIII-lea, crezand ca manastirea adaposteste multe bogatii. Pentru ca nu au gasit bunuri materiale, acestia au decis sa ii treaca prin ascutisul sabiei pe vietuitorii de acolo.

Monahii, sfatuiti de Staretul Toma, au zis: „Noi din lume am fugit in aceasta pustie pentru dragostea lui Hristos, si prearusinos lucru ar fi sa fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi sa fim cu totii junghiati aici, junghiati vom fi pentru dragostea noastra pentru Hristos pentru Care am si venit sa locuim aici.” Astfel, pe unii dintre ei arabii i-au ucis cu sageti, iar pe altii i-au inchis de vii in pestera Sfantului Sava. La usa pesterii au pus apoi foc, astfel incat monahii dinauntru au murit cu totii sufocati de fum. Asa si-au dat sfintele lor suflete mucenicii lui Hristos. Mucenicia lor preaslavita a fost inaintea Praznicul Luminat al Invierii Domnului din anul 796 dupa Hristos, cand pe scaunul imparatiei Rasaritului se aflau Constantin si Irina, iar Patriarh al Ierusalimului era Arhiereul Ilie.

Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuthbert;
– Sfantului Cuviosului Nichita Marturisitorul, episcopul Apoloniadei;
– A sfintelor sapte femei din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia si Teodosia;
– Sfantului Mucenic Rodian;
– Sfantului Achile;
– Sfantului Lolion;
– Sfantului Emanoil;
– Sfantului Mucenic Miron Criteanul.

Sursa text&foto: CrestinOrtodox.ro

Articolul precedentHoroscopul dragostei pentru săptămâna 20-26 martie. Piedici mari pentru un semn zodiacal: va putea trece peste?
Articolul următorCe ți se poate întâmpla dacă bei alcool și cafea într-o singură zi – Combinația toxică ce te poate pune în pericol