Cercetătorul în securitate cibernetică Cristian Iosub atrage atenția pe blogul personal despre o serie de e-mail-uri pe care utilizatori din România le-au primit în ultimimul timp. Acestea au fost transmise către foarte mulți deținători de website-uri de pe adresa [email protected]. Metoda este veche dar destul de mulți încă mai cad în capcană. Grigore Hofer nu există și este un scam prin care victima va plăti 1.499 lei plus TVA adica cca 1.724 lei și nu se știe dacă va primi ceva în schimb.

Domeniul web www.dnsromania.com este înregistrat în urmă cu 55 de zile prin godaddy și încearcă să îți mascheze datele celui care a înregistrat domeniul sau unde este găzduit site-ul. 

Nu dați curs acestor emailuri! Dacă într-adevăr vrei să protejezi brandul și să cumperi același domeniu web cu mai multe TLD, la chroot sunt prețuri între 7.6 și 12 euro / an. Oricum am calcula, cei 144.9 lei solicitați de către scammer nu justifică un domeniu .net indiferent de unde l-ai cumpăra.

Stimată Doamnă/Stimate Domnule,

Dorim să vă informăm că am primit o cerere de înregistrare pentru numele de domeniu www.********.eu. În sistemul nostru vedem că sunteți proprietarul numelui de domeniu www.********.NET. Dorim să vă oferim posibilitatea de a înregistra numele de domeniu www.********.eu pentru dvs.

Dacă o terță parte înregistrează numele de domeniu, acest lucru poate avea consecințe serioase. Aceasta poate include confuzie în motoarele de căutare sau compromiterea reputației.

Totuși, putem respinge terța parte și redirecționa numele de domeniu www.********.eu către numele de domeniu curent www.********.NET.

Practic, aveți prima alegere pentru numele de domeniu. În acest mod, se evită posibilele probleme în viitor.

Putem înregistra numele de domeniu pentru dvs. pentru o perioadă de zece ani. Numele dvs. de domeniu nu va fi doar înregistrat pentru această perioadă, ci și protejat. Prețul anual este de 144,90 RON pe an. Prețul total unic este 1449,00 RON (fără TVA). Plata anuală nu este din păcate posibilă.

Doriți să înregistrați numele de domeniu pentru propria organizație? Vă rugăm să răspundeți la acest e-mail cu numele, adresa și numărul de identificare TVA în termen de 48 de ore de la primirea acestui e-mail.

Dacă avem permisiunea dvs., vom respinge terța parte și vom înregistra numele de domeniu pentru dvs.

Cu stimă,

Grigore Hofer
DNS Romania
www.dnsromania.com

Articolul precedentAcest aliment banal te îmbătrânește, distruge dinții şi îţi afectează creierul. Și tu îl consumi
Articolul următorPiața auto din România, dominată de mașini și camioane Euro 3 și Euro 4