Scandal de dimineață la primăria Grințieș. Conflictul a avut loc între viceprimarul Alin Crețu (Pro România) și primărița Ana Buștihan (PNL). După scandal, ambii au solicitat ambulanța.

” Solicitarea a fost făcută pentru doamna priman. Echipajul nostru de la Ceahlău s-a deplasat la fața locului. Într-adevar doamna primar avea un puseu hipertensiv. A fost preluată după ce i-a fost administrat tratament și dusă la CPU Târgu Neamț. Pentru domnul viceprimar s-a făcut ulterior solicitarea, la fața locului se afla și un echipaj de poliție. Vom trimite o a doua ambulanță sau va reveni echipajul după ce va fi dusă doamna primar pentru că nu au putut fi transportați împreună”, a declarat dr. Dorice Albu, Ambulanța Neamț.

Se pare că altercația a avut loc în această dimineață, în clădirea primăriei, totul pornind de la o solicitare făcută de viceprimar.

„Am luat la cunoștință de un document și am semnat pentru el. M-am dus cu el în biroul meu unde se mai aflau 3 persoane. La un moment dat, doamna primar a venit în birou, mi-a făcut niște precizări despre ce este vorba în acel document, moment în care și-a dat seama că nu trebuia sa-mi dea mie documentul acela, fiind vorba de un act mai vechi. Mi-a smuls hârtia și a plecat la ea în birou. Eu am mers după ea să mi-l înapoieze, moment în care l-a rupt și l-a aruncat în coșul de gunoi. M-am aplecat să-l ridic din coșul de gunoi și atunci am fost lovit cu pumnul în zona urechii.” a declarat viceprimarul Alin Crețu.

”Domnul viceprimar a venit la mine în birou și puțin recalcitrant, eu am intrat în panică și am avut o altercație verbală. A căutat niște documente prin coș. Am crezut că vrea să mă agreseze, am strigat la el să iasă din birou. Nu a vrut, venea spre mine. El susține că l-am lovit, dar eu nu l-am lovit”, a declarat Ana Buștihan primarul comunei Grințieș.

”La data de 3 februarie a.c., ora 09.35, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 37 de ani, din Grințieș, cu privire la faptul că a fost agresat de o femeie de 52 de ani, în timp ce se afla în interiorul unei instituții publice.
Totodată, la ora 09.47, prin apel 112, femeia de 52 de ani, a sesizat faptul că a fost agresată de bărbatul de 37 de ani.
În urma celor sesizate, ambele persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, informează IPJ Neamț.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCulisele statului paralel, ora 18:00 – Cum au beneficiat băieții destepți protejați de statul paralel de ajutorul ANAF
Articolul următorBilanț coronavirus: 2.752 de cazuri noi și 87 de decese. Vezi situația pe fiecare județ