Scandal de proporții la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț, unde un individ rănit a bătut măr trei persoane. Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 9-10 octombrie, în jurul orei 2:00.
Conform unor surse, totul a început după un scandal în comuna Bodești. Un bărbat din Piatra-Neamț (recidivist) s-a luat la bătaie cu trei persoane (o familie) din Bodești. Acesta a ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Piatra-Neamț după ce a fost lovit cu toporul în cap.
În timp ce bărbatul din Piatra-Neamț aștepta să i se coase plaga, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Piatra-Neamț, cele trei persoane cu care a avut conflictul au venit la spital. Acesta a ieșit din UPU și i-a luat la bătaie pe toți trei, unuia dintre ei rupându-i piciorul.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, în noaptea de 9-10 octombrie, în jurul orei 2:00, polițiștii au fost sesizați de către personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț cu privire la faptul că în incinta spitalului s-a iscat un conflict între un bărbat de 35 de ani, din Piatra-Neamț și alte 3 persoane (cu vârste între 20 de ani și 39 de ani) din localitatea Bodești.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă. Deși persoanele vătămate nu au depus plângere împotriva bărbatului de 35 de ani, polițiștii s-au sesizat din oficiu și vor face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice.