O femeie care a fost bătută de concubin a decedat în acest weekend la spitalul din Roman.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, incidentul a avut loc pe 5 august, când concubinul ei a băut-o cu pumnii, în zona capului și a corpului. Femeia a zăcut două zile în casă, abia pe 7 august a ajuns la spital iar în acest weekend a decedat.
„La data de 7 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către personalul medical despre faptul că la unitatea spitalicească a fost adusă o femeie din Roman, victima unei agresiuni fizice.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 5 august, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Roman, pe fondul unui conflict, ar fi lovit-o în mod repetat pe concubina sa, cu pumnii, în zona capului și a corpului.” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
În urma constatării medico-legale, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în tentativă de omor.
Ancheta a fost preluată a fost preluată de specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Neamț, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.