Și-a pierdut viața strivit de un tractor! Este cazul unui bărbat de 52 de ani care conducea uitlajul pe un drum forestier din localitatea Telec, comuna Bicazu Ardelean.

 Pompierii au fost înștiințați, aseară,  în jurul orei 20:32, prin apel la 112,  despre producerea unui accident în urma căruia un tractor s-a răsturnat în localitatea Telec.

La locul solicitării s-au deplasat pompieri voluntari din cadrul SVSU Bicazu Ardelean cu o autospecială de stingere, un echipaj cu ambulanță de la SAJ Bicaz și pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un autocamion cu container de  suport logistic al intervenției căutare salvare.

În urma accidentului produs, conducătorul auto a rămas prins sub tractor. 
Accesul către locul evenimentului a fost greu accesibil,  datorită drumului accidentat și îngust, toate accesoriile necesare intervenției fiind transportate cu o mașină de teren. Distanța de la locul până au putut ajunge autospecialele până la locul producerii evenimentului era de aproximativ 600 m.
Forțele de intervenție, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice au scos victima de sub tractor.  Aceasta prezenta semne incompatibile cu viața. 
De-asemenea, au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAccident pe o stradă din Roman! Un bărbat a ajuns la spital
Articolul următorAlerta alimentară, zeci de tone de carne de pui cu salmonella au ajuns în România