Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr din Vînători-Neamţ, bănuit că ar fi distrus luneta şi parbrizul unui autoturism.
La data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Vînători-Neamţ au fost sesizați de către un bărbat de 33 de ani, cu privire la faptul că o persoană i-a spart luneta şi parbrizul autoturismului.
Din cercetări a reieșit că, cel în cauză s-a deplasat cu autoturismul la un service auto din localitatea Vînători – Neamţ, în vederea efectuării unor reparaţii. În timp ce autoturismul se afla parcat în apropierea atelierului auto, pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 26 de ani, folosindu-se de o lopată, ar fi distrus luneta şi parbrizul autoturismului, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei.
În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Neamt