În perioada 03.09.2019 – 06.09.2019, efectivul Biroului Siguranță Rutieră – Poliția Locală Piatra Neamț, a organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației în vigoare privind activitatea de TAXI, pe raza municipiului Piatra Neamț.

Cu această ocazie au fost verificați 94 de conducători auto care desfășurau activități de taximetrie, fiind aplicate 53 de sancțiuni contravenționale ( 38 de amenzi în valoare totală de 20.390 de lei).

Pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003A – privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și ale HCL 305/2013, privind transportul în regim de taxi,  au fost sancționați 16 conducători auto, cu amenzi cuprinse între 1000 și 5000 de lei (în valoare totală de 10.300 de lei), iar într-un caz a fost aplicată măsura complementară de ridicare în vederea retragerii, a unei autorizații taxi întrucât aparatul de taxat și lampa TAXI nu erau funcțiune și nici nu s-a eliberat bon clientului.

De asemenea, în aceeași perioadă au fost sancționați și 3 proprietari de autoturisme  pentru încălcarea HCL 7/2010, privind normele de gospodărire, întreținere, curățeniei și estetică, pentru parcarea autoturismului pe spațiul verde sau pe trotuar.

Articolul precedent33 de școli fără aviz DSP, 7 fără aviz ISU și 58 cu toaleta în curte
Articolul următorJandarmii nemțeni alături de elevi din prima zi de școală