California Dreaming, expoziție de fotografie la Biblioteca Județeană

California_afis
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția itinerantă de fotografie California Dreaming și vernisajul acesteia, în Sala Cupola, vineri, 27 septembrie 2019, între orele 16:00 și 19:00. Expun Oana Popa, Răzvan Iliescu, Ciprian Bot, Daniel Drelciuc, Irina Drelciuc, Horia Bogdan și Gheorghe Popa fotografii realizate într-o expediție organizată în statul american California. Fotografiile sunt în număr de 20 și au dimensiunea de 90x60 cm.
„California Dreaming este materializarea unei frumoase ture foto de piesaj organizată de Horia Bogdan în statul american California. Doi dintre participanți cu lucrări la expoziție sunt fotografi de natură premiați și recunoscuți de la noi din țară: Horia Bogdan și Gheorghe Popa. Am vrea să cuprindem experiența noastră în câteva cuvinte, dar cred că imaginile surprind infinit mai bine experiența trăită de noi și pe care dorim să o împărtășim cu voi.California în sine, din punct de vedere peisagistic, este o aventură, o explorare a simțurilor. Din Death Valley, dintr-o zona deșertică, în munții Sierra Nevada, valea galciară Yosemite și până în pădurile aproape mistice de Sequoia sempervirens de pe malul Oceanului Pacific, California oferă o diversitate complexă de peisaje, texturi și lumini“, a precizat Irina Drelciuc.Expoziția de fotografie California Dreaming va mai poposi la Casino Cluj-Napoca, pe 16 octombrie, și F64 București, pe 25 octombrie 2019.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News










