Gheorghe Ștefan a fost pus în libertate

Gheorghe Ștefan
Gheorghe Ștefan, fostul primar de Piatra-Neamț este liber după ce judecătorii Tribunalul Prahova au dispus admiterea cererii de liberare condiţionată şi punerea în libertate.
Decizia este definitivă și a fost pronunțată în ședința de joi, 15 noiembrie.
Admite contestaţia formulată de persoana condamnată Ştefan Gheorghe, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 2113/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.60 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi urm. Cod penal anterior şi
dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului Ştefan Gheorghe
de sub puterea MEPI nr. 1707/2018 emis de Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă
. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018.
– notează decizia instanței
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News










