La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Piatra-Neamț, împreună cu echipaje de poliție.
Pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, precum și pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării.
Nu au fost înregistrate victime
„Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că dintr-un apartament situat la al treilea etaj se degaja fum. Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, pompierii au acţionat pentru deschiderea căii de acces, iar în interiorul apartamentului au găsit o femeie conştientă. Aceasta a refuzat asistenţa medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, precum și pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării.
Conform Agerpres, nicio persoană nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
Sursa: Realitatea de Neamt