Mărfuri contrafăcute la un magazin din Piatra-Neamț (FOTO)

Piatra-Neamţ marfă contrafăcuta jucarii
Un bărbat de 44 de ani, de cetățenie chineză, patron al unei societăţi din Bucureşti și cu punct de lucru în Piatra-Neamţ, a fost prins de polițiștii nemțeni avânt la vânzare 360 de produse, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 13.000 de lei.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 5 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Neamț au acționat pe linia prevenirii și combaterii contrafacerii de mărfuri, iar la o societate comercială din București, cu punctul de lucru în Piatra-Neamț, polițiștii au identificat 360 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 13.000 de lei.Întrucât administratorul societății, un bărbat de 44 de ani, de cetățenie chineză, nu a putut prezenta documente care să ateste dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcilor înregistrate, întreaga cantitate de produse a fost ridicată în vederea confiscării.Polițiștii au demarat în acest caz o anchetă, sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 84/1998 R.[gallery link="file" td_select_gallery_slide="slide" ids="58271,58272,58273,58274"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














