Deputatul Laurențiu Leoreanu, chestor al Camerei Deputaților

Laurentiu Leoreanu Parlament
Deputatul Laurențiu Leoreanu a fost ales în unanimitate luni, 2 septemebrie, chestor al Camerei Deputaților. Acesta este singurul deputat din Neamț care deține o funcție în Biroul Permanent în această sesiune parlamentară.
”După ce la începutul acestui an am primit încrederea și votul colegilor mei deputați pentru a ocupa funcția de Vicelider al Grupului Deputaților PNL, de la începutul acestei sesiuni colegii m-au ales - în unanimitate - pentru a deține funcția de Chestor a Camerei Deputaților.Personal este o onoare, o imensă responsabilitate în același timp, ceea ce mă obligă să muncesc și mai mult și să justific, la fel ca și până acum, încrederea oferită de colegii mei, dar mai ales de cetățenii pe care îi reprezint. Această numire e și o mândrie pentru Municipiul Roman și zonă, pentru Județul Neamț și chiar pentru Moldova, prin faptul că locuitorii acestor locuri au un reprezentant între cei 13 membri ai Biroul Permanent al Camerei Deputaților - forul de conducere al acestei camere a Parlamentului.Mulțumesc tuturor celor care au investit încrederea lor în mine! Împreună suntem puternici!”, este mesajul transmis de deputatul PNL , Laurențiu Leoreanu.Structura Biroului Permanent al Camerei Deputaților cuprinde un președinte, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














