FOTBALIST DE LA FC SEVILLA, SUSPECTAT DE IMPLICARE ÎN PARIURI ILEGALE

FOTBALIST DE LA FC SEVILLA, SUSPECTAT DE IMPLICARE ÎN PARIURI ILEGALE
Fundaşul Kike Salas a fost interogat de Poliția spaniolă
Fundaşul Kike Salas al celor de la FC Sevilla a fost interogat de Poliția spaniolă, sub acuzaţia că a jucat în mod intenționat provocator pentru a i se arăta cartonaşe galbene, ajutându-și în acest fel prietenii să câştige bani la pariuri sportive.
După ce a terminat antrenamentul de marţi, fotbalistul a fost însoţit de poliţişti de la baza sportivă până la secţia din oraşul său natal, pentru a da declaraţii. Cu această ocazie, lui Kike Salas i s-a comunicat că are calitatea de suspect.
La secţie, internaţionalul spaniol Under 21 a invocat dreptul constituţional de a nu face o declaraţie, menționează Agerpres citând mass-media din Spania.
Meciurile care le-au ridicat semne de întrebare anchetatorilor au avut loc în ultimele 8 etape ale sezonului trecut, clubul din Sevilla nu mai avea mari obiective în campionat. În acest interval de timp, Kike Salas a încasat 7 cartonașe galbene, în condițiile în care până atunci mai primise doar două avertismente.
Potrivit sursei citate, agenţi Centrul Naţional de Integritate în Sport şi Jocuri de Noroc al Poliţiei Spaniole au arestat doi prieteni de-ai fotbalistului.
Citește și:
- 18:52 - David Popovici începe în forță anul: medalie de aur la Naționale și planuri mari pentru Paris
- 17:38 - Presa italiană îl elogiază pe Chivu după revenirea spectaculoasă a lui Inter în fața celor de la Como
- 16:35 - Mirel Rădoi, prezentat oficial la Gaziantep FK: contract pe un an și jumătate
- 15:33 - Kader Keita, audiat în dosarul accidentului mortal: riscă până la 7 ani de închisoare
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News













