HANDBAL FEMININ: FERENCVAROS - CSM BUCUREȘTI, 31-28 ÎN GRUPELE LIGII CAMPIONILOR

HANDBAL FEMININ: FERENCVAROS - CSM BUCUREȘTI, 31-28 ÎN GRUPELE LIGII CAMPIONILOR
"Tigroaicele" au condus la pauză cu 18-17
Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de Ferencvaros (Ungaria), scor 31-28, în ultimul meci din acest an în grupa A din Liga Campionilor.
"Tigroaicele" au condus la pauză cu 18-17, dar au cedat în finalul jocului. Este a patra înfrângere suferită de echipa pregătită de Helle Thomsen în actuala ediție a competiției, amintește Radio România Actualități.
Revenită după o accidentare, Cristina Neagu a înscris 8 goluri. Cea mai bună marcatoare a campioanei României a fost Elizabeth Omoregie, autoare a 10 goluri.
În clasamentul grupei A, CSM București ocupă locul 4 cu 8 puncte.
Cealaltă echipă românească din grupa A, Gloria Bistrița se află pe poziția a 7-a, penultima, cu 4 puncte.
Metz (Franța) este lider cu 15 puncte, urmată de Ferencvaros (Ungaria) cu 14 puncte și de Krim Ljubljana (Slovenia) cu 8.
Liga Campionilor se întrerupe pentru desfășurarea Campionatului European şi se va relua în luna ianuarie 2025, atunci când Gloria Bistrița va juca pe teren propriu (11 ianuarie) cu Storhamar (Norvegia). O zi mai târziu, CSM Bucureşti o va întâlni în deplasare pe Metz.
Citește și:
- 18:52 - David Popovici începe în forță anul: medalie de aur la Naționale și planuri mari pentru Paris
- 17:38 - Presa italiană îl elogiază pe Chivu după revenirea spectaculoasă a lui Inter în fața celor de la Como
- 16:35 - Mirel Rădoi, prezentat oficial la Gaziantep FK: contract pe un an și jumătate
- 15:33 - Kader Keita, audiat în dosarul accidentului mortal: riscă până la 7 ani de închisoare
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News













