HANDBAL MASCULIN: ROMÂNIA A FOST ÎNVINSĂ DE DANEMARCA LA MONDIALUL U21

HANDBAL MASCULIN: ROMÂNIA A FOST ÎNVINSĂ DE DANEMARCA LA MONDIALUL U21
Daniel Stanciuc a marcat 8 goluri pentru echipa antrenată de Adi Petrea
Echipa națională de handbal masculin a României a fost învinsă de selecționata Danemarcei cu scorul de 30-37, la Katowice, într-un meci din Grupa a III-a principală a Campionatului Mondial Under-21 din Polonia.
Tricolorii au fost în avantaj doar în primele minute, după care danezii au preluat controlul și s-au desprins la 8-4, dar România a reușit egalarea, 14-14, și 15-15, însă la pauză scorul a fost de 18-17 pentru nordici.
Danemarca s-a detașat apoi în partea secundă și a câștigat fără drept de apel.
Daniel Stanciuc a marcat 8 goluri pentru echipa antrenată de Adi Petrea. Tot luni a avut loc și meciul Feroe - Franța, scor 28-27 pentru insulari.
Danemarca ocupă primul loc în grupă, cu 4 puncte, urmată de Feroe, 4 puncte, Franța și România, fără niciun punct.
Primele două clasate, Danemarca și Insulele Feroe, s-au calificat în faza sferturilor de finală.
Marți, România va înfrunta Franța, de la ora 19:30.
Citește și:
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
- 16:47 - FCSB rămâne fără antrenor: Mirel Rădoi a acceptat oferta celor de la Gaziantep
- 08:25 - FCSB a învins Farul cu 3-2, în deplasare, în play-out-ul Superligii
- 17:30 - Gică Hagi, dezvăluiri emoționante despre ultimul mesaj primit de la Mircea Lucescu
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














