Profesorii intră în cea de-a treia săptămână de grevă generală! Au salarii mărite din această lună, dar liderii de sindicat spun că vor înceta protestul atunci când Guvernul va emite un act normativ care să garanteze salariul debutantului. Situaţia se complică însă pentru elevii din anii terminali. De marți, elevii de clasele a VIII-a ar trebui să poată fi înscriși la Evaluarea naţională și, până vineri, toți cei de a XII-a la Bacalaureat. Dacă protestul nu încetează, ministerul ia în calcul, într-o primă fază, să mute probele de competenţe de la Bacalaureat după susţinerea celor scrise.
Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret: „Eu nu mă aştept la absolut nimic. Este treaba Guvernului dacă vrea să reacţioneze sau nu. Dacă râmân inflexibili pe poziţia lor de a nu mai negocia nimic, asta înseamnă că într-adevăr nu au înţeles nimic, ceea ce este foarte grav. (…) Cum poţi să crezi într-o notă de fundamentare care n-are niciun fel de valoare juridică atâta vreme cât guvernanţii noştri şi politicienii noştri au prorogat ani la rând prevederi din legea educaţiei naţionale, şi nu numai?”
De marți ar trebui să înceapă înscrierea elevilor de clasa a VIII-a la Evaluarea naţională. Apoi, până pe 9 iunie, ar trebui încheiate mediile și pentru ei, și pentru cei din ultimul an de liceu. Dacă greva continuă, ministerul trebuie să anunţe un nou calendar pentru examenele naţionale.
Primele vizate de schimbări ar fi probele de competenţe, care ar trebui să înceapă de lunea viitoare până pe 21 iunie.
Surse din Ministerul Educaţiei spun că se ia în calcul amânarea acestora până după susţinerea probelor scrise, care încep pe 26 iunie.
Dacă greva nu se încheie, și Evaluarea naţională, programată să înceapă pe 19 iunie, ar putea fi decalată.