Doi bătrâni au fost tâlhăriți în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Stejaru din comuna Pângărați. Hoții au intrat peste ei și le-au furat 600 de lei.
Polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 1:30, despre faptul că în satul Stejaru, din comuna Pângărați, ar fi avut loc o infracțiune de tâlhărie.
„Colegii mei, din cadrul Postului de Poliție Pângărați au intervenit imediat, iar din primele cercetări efectuate au stabilit faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în locuința a doua persoane în vârstă, de unde au sustras suma de 600 de lei, după care au fugit de la fața locului.” – ne-a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Cele doua persoane nu au suferit leziuni, în acest moment fiind în afara oricărui pericol.
„Colegii mei continuă cercetările în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere a acestora, în cauză fiind deschis un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.” – a mai spus Robert Costan.