Un tânăr de 25 de ani a fost găsit decedat miercuri, 24 octombrie, în comuna Borlești. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:00, în localitatea Mastacăn.

Conform unor surse, tânărul se afla la masă și, la un moment dat, i s-a făcut rău și ar fi intrat într-o stare de inconștiență. A fost chemat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, iar medicii au început manevrele de resuscitare, din păcate fără răspuns.

Polițiștii  au fost solicitați în jurul orei 13:30. Când au ajuns la fața locului, aceștia au constatat decesul tânărului. Pe suprafața trupului nu au fost identificate urme de violență.

Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În cauză, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”- a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

24.10.2018, ora 12:13, loc.Borleşti–Mastacăn, pacient sex masculin, 25 ani, diagnostic: SCR (stop cardio-respirator) neresponsibil la manevrele de resuscitare. La caz s-a deplasat un echipaj cu asistent medical, pacientul a rămas la locul solicitării. – notează o informare a SAJ Neamț

Articolul precedentTrei gospodării afectate de un incendiu. O tânără gravidă a ajuns la spital (FOTO)
Articolul următorDraga Olteanu Matei, aniversată de polițiștii nemțeni (FOTO-VIDEO)