La data de 14 iulie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au acționat pe linia protejării fondului forestier naţional.

Astfel, pe un drum din apropierea pădurii din Ion Creangă, polițiștii au depistat un autoturism staționat.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit în autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din județul Bacău, 5 kilograme de trufe negre, care ar fi fost recoltate din fondul forestier, fără a deține autorizație.

Polițiștii au confiscat cantitatea de trufe și au predat-o lucrătorilor silvici.

Tânărul a fost sancţionat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă de 2.000 de lei.

 

Articolul precedentLiviu Dragnea va fi pus în libertate
Articolul următorElevi câștigători la Olimpiada de Benzi Desenate, prin Biblioteca Județeană