ACTUALIZARE: Noi date și cauza incendiului în urma căruia 2 fetițe și mama lor au murit (FOTO)
Tragedie în județul Neamț, azi-noapte, unde o femeie și cei doi copii ai ei au ars de vii într-un incendiu izbucnit la locuința lor.
Potrivit ISU Neamț, apelul la „112” a fost făcut la ora 23:02 și anunța un incendiu la o locuință particulară din localitatea Săvinești, comuna Poiana Teiului.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț cu o două autospeciale și un echipaj de prim ajutor. În sprijin, au fost trimise două echipaje de la Detașamentul din Târgu-Neamț cu două autospeciale și cei de la SVSU Borca.
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul locuinței (o casă cu etaj) dar și la o anexă.
Când au pătruns în casă, la etaj, echipajele de intervenție au găsit, decedați, o femeie de aproximativ 30 de ani și pe cei doi copii ai ei (de aproximativ 1 și 7 ani). Cei trei dormeau la etajul locuinței.
În jurul orei 00:00, incendiul a fost localizat iar pompierii au continuat operațiunea de lichidare.
La ora postării acestei știri, nu era stabilită cauza incendiului.