Poliţiştii au identificat şi reţinut trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani, bănuiţi de comiterea a  cinci infracţiuni de tâlhărie pe raza judeţului Neamţ. Aceştia au fost introduşi în arestul IPJ Neamţ, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventive,  informează un comunicat IPJ Neamț.

La data de 28 ianuarie, în jurul orei 00:30, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de 81 de ani, din Girov, despre faptul că trei persoane necunoscute, cu feţele acoperite, ar fi pătruns în locuinţa sa, unde prin acte de violenţă fizică şi ameninţări ar fi determinat-o să le remită 2800 de lei.

Imediat, în urma sesizării, s-a constituit un dispozitiv alcătuit din poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ şi ai Secţilor de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare şi Gârcina, însoţiţi de jandarmi, care au instituit filtre pe toate drumurile de la locul comiterii faptei către localităţile limitrofe.

Astfel, după aproximativ 20 de minute de la sesizare, un echipaj de poliţie a oprit pe DN 15C, un autoturism care se deplasa din direcţia Piatra Neamţ – Roman, în care erau trei bărbaţi. Cei trei au încercat să se sustragă, însă datorită vigilenţei poliţiştilor au fost încătuşaţi, iar ulterior conduşi la sediul poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

Aceştia au fost identificaţi de poliţişti ca fiind un tânăr de 22 de ani, din Săvineşti-Neamţ şi alţi doi de 24, respectiv de 36 de ani, ambii din Bacău. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au descoperit asupra celui de 22 de ani suma de 2800 de lei, iar după controlul efectuat asupra autoturismului cu care s-au deplasat cei trei, în torpedou au găsit bijuterii din aur, iar sub podul pedalier suma de 5000 lei, ce ar fi provenite din comiterea unei alte tâlhării comise în seara de 27 ianuarie de la o femeie de 77 de ani, din Dulceşti.

Cercetările au fost extinse de către poliţişti care au stabilit faptul că aceştia ar mai fi comis alte trei infracţiuni de tâlhărie, respectiv la data de 24.01.2019 asupra unei femei de 87 ani din Bârgaoani, la data de 25.01.2019 asupra unei femei de 79 de ani din Pângăraţi şi la data de 25.01.2019 asupra unui bărbat de 87 de ani, din Poiana Teiului.

În urma audierilor, cei trei au recunoscut faptele comise, fiind reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi introduşi în arestul I.P.J. Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Aceştia vor fi prezentaţi în cursul acestei zile Judecătoriei Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articolul precedentPrins cu peste 3100 pachete de ţigări de contrabandă. A declarat că le-a găsit pe stradă
Articolul următorÎn vacanța intersemestrială, copiii sunt așteptați la bibliotecă să învețe engleza