Marţi este ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României, în contextul pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că „valul 5 este aproape a se încheia”.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor”, afirma Iohannis, după o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi mai mulţi membri ai Guvernului.

 

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022.

Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul ţării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecţie sanitară.

 

După doi ani, bilanţul COVID-19 numără, conform datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică, 63.993 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 care au decedat în România. Până luni, pe teritoriul naţional au fost înregistrate 2.771.449 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 114.557 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 2.594.194 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, Ministerul Sănătăţii urmând să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei de COVID-19. 

Așadar, începând cu 9 martie, românii vor putea, printre altele, să intre pe teritoriul țării, în restaurante, în spații comerciale, în instituții și săli de spectacole, fără a fi nevoiți să prezinte certificatul verde. De asemenea, în exterior, nu va mai fi obligatorie purtarea măștii de protecție.

Totodată, ieșirea din starea de alertă înseamnă că barurile, restaurantele și cafenelele pot funcționa cum o făceau și înainte de pandemie, adică fără limită de oră. Pe lângă toate acestea, după 9 martie 2022, se vor putea organiza din nou nunți, botezuri și petreceri fără limitarea numărului de participanți.

Articolul precedentPieton „agățat” din mers în timp ce mergea pe marginea drumului
Articolul următorBanca Mondială, decizie importantă în privința Ucrainei – 723 de milioane de dolari, mobilizați pentru ajutorul țării