La data de 12 mai, în baza activităților investigative desfășurate, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat, pe raza localității Gâdinţi,  un tânăr de 23 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi 3 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, la data de 4 februarie, cel în cauză nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, continuându-şi deplasarea pe o stradă din localitatea Gâdinţi, unde a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Acesta a părăsit locul evenimentului, fiind identificat ulterior de polițiști.

Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

Articolul precedentDezvăluiri. Rețeaua lui Voiculescu se extinde. Povești și donații, felul în care își susține campania
Articolul următorLa închisoare după ce a încercat să-și ucidă soția