Prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism parcat în curtea unei case din municipiul Roman. 

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul s-a manifestat generalizat la un autoturism, propagându-se la un perete al casei.
Pompierii au stins incendiul în limitele găsite. Au ars autoturismul, o ușă și s-au deteriorat 10 mp din izolația unui perete al casei.
Proprietarul casei (81 de ani) a suferit ușoare arsuri la nivelul membrelor superioare iar soția acestuia (73 de ani) și un vecin (72 de ani) au suferit atacuri de panică. Cele trei persoane au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajului SMURD, refuzând transportul la spital. 
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentZi crucială pentru Guvern: PNL decide dacă bate palma cu PSD – propunere bombă pentru funcția de PREMIER
Articolul următorLa schi în Bulgaria fără certificat verde