Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc joi, în jurul orei 17:00, pe strada Crizantemelor din localitatea Crăiești.

Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 60 de ani, din Bozieni, conducea un atelaj hipo pe strada Crizantemelor, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism staționat pe partea dreaptă a carosabilului fără a păstra o distanță laterală suficientă, fapt pentru care l-a acroșat cu roata din dreapta față.

În urma impactului, a rezultat rănirea bărbatului de 60 de ani și a unui bărbat, de 56 de ani, din Crăiești, pasager în atelajul hipo. Ambele persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit unei informări a Serviciului de Ambulanță, bărbatul de 60 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral iar cel de 56 de ani a ajuns la spital cu policontuzii.

Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedent13 Septembrie- Ziua Pompierilor (VIDEO)
Articolul următorFemeie din Roznov, căutată de polițiști (FOTO)