Un incendiu cauzat de un coș de fum a distrus din temelii o casă din municipiul Piatra-Neamţ, vineri, 26 iulie, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

La locul incendiului, pompierii militari din Piatra-Neamţ şi Roznov, dar şi pompierii voluntari din Piatra-Neamţ şi Dochia au intervenit de urgență.

Potrivit sursei citate, o țeavă de gaz din interiorul casei prezenta o fisură și se aveau loc scăpări de gaze, cu posibilitatea de producere a unei explozii.

Autoritățile au impus un perimetru de siguranţă de aproximativ 150 metri, iar un echipaj al operatorului de distribuție a gazelor naturale s-a prezentat la fața locului pentru a remedia defecțiunea, relatează Agerpres.

„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la o anexă gospodărească şi la acoperişul casei, existând posibilitatea propagării la alte două case din vecinătate. Concomitent cu misiunea de localizare şi stingere a incendiului, s-a constituit o echipă de căutare-salvare pentru a identifica posibilele victime ce se puteau afla în interiorul construcţiei. Din fericire, nicio persoană nu se afla în casă, acestea evacuându-se la timp”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Neamţ, Irina Popa.

La locul incendiului, echipajul SMURD a acordat asistență medicală unei femei în vârstă de 54 ani, aceasta suferind un atac de panică.

Articolul precedentBUCUREȘTI: Lista evenimentelor din acest weekend
Articolul următorMAPN: FORŢELE ROMÂNE NU AU TRAS ASUPRA DRONELOR RUSE DIN ZONA GRANIŢEI CU UCRAINA