Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi, 10 iunie, un Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Neamț.
Potrivit meteorologilor, începând de la ora 12:00, până la ora 23:00, în sudul, estul și local în centrul țării și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică.
Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.
ANM a actualizat și informarea meteo de manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate.
Astfel, în intervalul 10 iunie, ora 10:00 – 11 iunie, ora 23:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.