Astăzi, în jurul orei 09. 27, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier în comuna Grințieș. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Șoferul a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la un echipaj SAJ, care se deplasa spre alt caz. Acesta a refuzat transportul la spital.

”Un conducător auto de 48 de ani, din jud. Mureș, în timp ce se deplasa pe DN 15, în loc. Grințieș nu ar fi adaptat viteza pe un segment de drum în curbă și s-a răsturnat. A rezultat rănirea usoara a conducătorului auto”, informează IPJ Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentNu scăpăm de vânt! Județul Neamț, sub avertizare COD GALBEN
Articolul următorNeamț: 5 persoane venite din China Continentală se află în izolare voluntară, 4 persoane venite localitatea Maleo, provincia Lodi, în carantină 14 zile