Polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr, de 21 de ani, din Făurei, care a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției, după producerea unui eveniment rutier.
La data de 2 martie, în jurul orei 12.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 157, soldat cu rănirea a patru persoane.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce un șofer conducea un autoturism pe DJ 157, în afara localității Mărgineni, nu ar fi păstrat o distanță laterală corespunzătoare în mers față de un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din Mărgineni, care se deplasa din sens opus, intrând în coliziune cu acesta. Din evenimentul rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din Mărgineni, a unui bărbat de 56 de ani și a două femei de 44, respectiv 60 de ani, din Mărgineni și Dumbrava Roșie, pasageri în același autoturism. Victimele au fost preluate și transportate la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției.
În urma investigațiilor efectuate, în jurul orei 14.00, polițiștii rutieri au reușit depistarea și identificarea, pe raza localității Făurei, a conducătorului auto în cauză, un tânăr de 21 ani. Acesta a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Fiindu-i probată activitatea infracțională, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Astăzi, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.