Șefa CE va avea nevoie de votul favorabil a cel puţin 361 dintre cei 720 de eurodeputaţi.

Eurodeputaţii se vor pronunţa prin vot, joi, asupra candidaturii Ursulei von der Leyen pentru al doilea mandat la preşedinţia Comisiei Europene.

Votul de confirmare este programat la ora locală 13:00 (11:00 GMT).

Anterior, Ursula von der Leyen se va adresa plenului Parlamentului European.

Declarația sa este cu atât mai așteptată cu cât, miercuri, Tribunalul Uniunii Europene a concluzionat că Comisia Europeană a procedat greşit când a restrâns accesul public la unele detalii şi clauze ale contractelor de achiziţie pentru vaccinurile anti-Covid.

Instanţa din Luxemburg a evidenţiat mai multe nereguli, inclusiv refuzul parţial de a face publice declaraţiile privind conflictele de interese ale membrilor executivului european care au negociat achiziţiile de la companiile farmaceutice

Șefa CE va avea nevoie de votul favorabil a cel puţin 361 dintre cei 720 de eurodeputaţi.

Grupurile PPE, S&D şi Renew au împreună 401 membri şi au anunţat că vor vota pentru un nou mandat al Ursulei von der Leyen la conducerea executivului UE.

Grupul Verzilor din Parlamentul European va anunţa, joi dimineață, dacă o mai susţine pe Ursula von der Leyen, a anunţat eurodeputatul ecologist român Nicolae Ştefănuţă, într-o întâlnire cu mai mulţi jurnalişti români.

Ales într-unul dintre cele 14 posturi de vicepreşedinţi ai Parlamentului European, Nicolae Ştefănuţă a spus că Verzii, alături de grupurile politice PPE, S&D şi Renew, au reuşit să izoleze extrema dreaptă în legislativul UE.

Articolul precedentPRIMELE MĂSURI DE SECURITATE PENTRU JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS
Articolul următorCod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara