Joi seară, la Vacanţele Muzicale vor sosi două ansambluri de marcă din viaţa muzicală a ţării.

De la ora 19:00, pe scena Teatrului Tineretului, Ansamblul „Muzica Viva”  propune melomanilor un inedit program intitulat CLASSIC MEETS JAZZ.

De la ora 21:00, pe scena din Piaţa Turnului va urca Ansamblul de muzică veche „Codex”, braşovenii pregătind DIALOGURI ÎNTRE MUZICA VECHE TRANSILVĂNEANĂ ŞI EUROPEANĂ.

Intrarea la ambele evenimente este liberă.

***

ANSAMBLUL „MUSICA VIVA”

Fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput şi  realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice.

Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere, de-a lungul celor mai bine de zece ani de la înfiinţare, unor proiecte de succes realizate în ţară şi in străinătate. Printre ele se numără CD-ul „O călătorie spre Secolul al XX-lea” (2017), producţie cu cele mai bune recenzii ale anului în „Actualitatea Muzicală”, recitalul „Brahmsiana” (2008), spectacolul sincretic „De ce îl iubim pe Eminescu” (2016-2017), proiectul de mare anvergură profesională „Beethoven – Integrala trio-urilor cu pian” (2011-2012) şi „Dialoguri musicale” (2013-2015).

În 2013 „Musica Viva” a fost unul din ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii  Europene  de Radio, iar în 2017 se număra printre artiştii invitaţi la Festivalul „George Enescu.”

Classic meets Jazz

Este în fapt un periplu exotic prin muzica a trei continente, cu ritmuri fierbinți şi armonii exotice, ce vor prinde viaţă pe instrumente clasice, într-un spectacol inedit, live, cu muzică de Astor Piazzolla, Richard Galliano, Fazil Say, George Gershwin şi Nino Rota.

 ANDREEA BUTNARU

Cu un palmares bogat la concursuri naţionale şi internaţionale, este câştigătoare a unor prestigioase burse şi selecţii – „DAAD Stipendium”, „Kyoto International Music Festival”. Pianista a cântat pe importante scene din România, Germania, Cehia, Belgia, Ucraina şi Japonia, a avut numeroase apariţii la posturi de radio şi televiziune – TVR, BBC Classic, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional. A susţinut numeroase concerte transmise în direct pe canale audio-video din Europa şi din Canada. A iniţiat şi creat numeroase tematici concertistice şi camerale, împletite cu repertorii atât clasice cât şi inedite, aducând pe scenele româneşti un număr important de prime audiţii, precum şi spectacole în care muzica se împleteşte cu textul, mişcarea scenică, arta plastică.

Este iniţiatoarea concertelor camerale grupate sub tematica ansamblului, precum şi a recitalurilor educative numite „Dialoguri cu Muzică”, spectacole cu muzică şi povestiri care au adus pe scena Conservatorului din Bucureşti un număr din ce în ce mai mare de auditori.

Din anul 2008, Andreea  Butnaru împleteşte armonios activitatea solistică şi pe cea de creator al Ansamblului „Musica Viva” cu pedagogia, în calitate de lector universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Pentru activitatea profesională meritorie şi pentru promovarea şi susţinerea valorilor noastre muzicale pe scenele lumii, pianista a fost răsplătită cu titlul de „Artist de Onoare” al României, decernat în toamna anului 2005, cu ocazia participării sale la Festivalul „George Enescu” de la Berlin.

FLORIN MITREA

„Tonul cald, pasional şi strălucitor“, „virtuozitatea în slujba actului artistic“ sunt, în opinia criticului Doru Popovici, o parte din calităţile interpretative ale violoncelistului Florin  Mitrea. Este membru al Orchestrei Naţionale Radio, ca de şef de partidă la violoncel şi, graţie talentului şi ţinutei profesionale, a fost invitat să reprezinte România la Paris, în cadrul evenimentelor organizate de UNICEF şi la Kyoto, în cadrul Expo 2005.

Violoncelistul a susţinut recitaluri în România, Germania, Italia, Spania, Cehia şi Japonia, toate cu succese răsunătoare. A fost premiat în ţară, dar şi în afara ei, solo şi în formaţii camerale. Printre reuşitele sale solistice se numără colaborarea cu dirijori şi muzicieni importanţi  ai momentului, precum Cristian Mandeal, Julien Salemkour şi Tiberiu Oprea sau violonistul Răzvan Hamza .

Florin Mitrea este co-organizator în realizarea cu succes a conceptului  „Musica  Viva”  şi unul dintre artiştii care se implică activ în educarea noii generaţii de muzicieni, prin atribuire de burse şi creare de cursuri de perfecţionare, în colaborare cu Fundaţia „Calea Victoriei”, Uniunea Compozitorilor din Romania şi UNICEF.

ANDREI THEODORU

Şcolit la Conservatorul din Bucureşti, la clasa profesorului Valeriu Bărbuceanu, laureat al Concursului Internaţional „Jeunesses Musicales”, este clarinetist solist al Orchestrei Naţionale Radio, continuând o tradiţie de familie.

Solist pe mai multe scene din România, Italia, Elveţia, el este fondatorul cvartetului de clarinete „Konik” şi unul dintre iniţiatorii de proiecte camerale inedited. Colaborează cu artişti din multe domenii, realizând împreună spectacole teatrale sau sincretice, iar această curiozitate pentru sonorităţi inedite îl apropie atât de mult de conceptul „Musica Viva”, încât a devenit un membru de bază al ansamblului, concepând deja mai multe tematici concertistice (Brahms, Schumann, Piazzolla, Gershwin) şi inedite (Haydn– trio-urile cu clarinet).

FERNANDO MIHALACHE

Este unul dintre puţinii acordeonişti români cu o prezenţă constantă pe multe scene din ţară şi străinătate, într-o varietate de genuri artistice, de la spectacole muzicale sau de jazz, concerte, la recitaluri solo si camerale.

În anul 2014 înfiinţează prima clasă de acordeon la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Este invitat în ansamblurile „Traffic Strings” şi „Maxim Quartet”, proiecte cu care participă în festivaluri de prestigiu precum:  Festivalul „George Enescu”, „European Weeks Festival in Passau” ori „Festival of Ierusalim”. Alături de vibrafonistul Alexandru Anastasiu pune bazele unui ansamblu de anvergură – „Accord Vibes” (acordeon, vibrafon şi contrabas) cu care susţine mai multe recitaluri şi turnee şi înregistrează două compact discuri: „Just Musette” (2013), „Just Tangou” (2016).

În Festivalul „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” din anul 2017 susţine în primă audiţie românească, alături de Orchestra de camera Radio, „Concertul pentru Acordeon şi Anasamblu de Cameră” de Aurel Stroe. În septembrie 2018, în cadrul tuneului naţional „Muzica Palatelor României”, prezintă primul proiect solo „De la Bach la Galliano” la acordeon şi bayan.

***

ANSAMBLUL DE MUZICĂ VECHE „CODEX”

A luat fiinţă în anul 1996, având în componenţă profesori şi studenţi ai Facultăţii de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov.

Ansamblul cercetează muzica cultă din Transilvania şi Europa de Est, precum şi alte surse europene care au tangenţă cu aceasta. Membrii formaţiei s-au specializat în cadrul cursurilor de măiestrie interpretativă barocă din marile centre muzicale europene: Innsbruck, Utrecht, Karlsruhe, Basel, Budapesta.

Repertoriul formației cuprinde muzică veche din Transilvania secolelor XVI–XIX (Reilich, Sartorius, Honterus, Codicele Caioni, manuscrisul din Sfântu Gheorghe, manuscrisul lui Stephanus Martonffy), muzică din Europa Centrală și de Est (manuscrisul Vietoris, manuscrisul din Oponice, manuscrisul din Levoce), muzică barocă timpurie, franceză, italiană și germană.

Spectacolele și concertele Ansamblului „Codex” se bazează pe cercetările efectuate de dr. Filip Ignác Csaba, directorul artistic al ansamblului.

Ansamblul are o prezență permanentă în viața muzicală de muzică veche din țară și peste hotare, participând la cele mai însemnate festivaluri și evenimente muzicale. În 2015 au colaborat la concertul de deschidere al Festivalului „George Enescu”, alături de Corul Național „Madrigal”.

Formația a susținut numeroase concerte, dintre care amintim pe cele de la  Brașov, București, Târgu Mureș, Focșani, Sighișoara, Miercurea Ciuc, precum şi pe cel din Spania, Italia, Franța și Ungaria.

A realizat înregistrări cu muzică veche din Transilvania în Studioul Radio Târgu Mureş și în Studioul Radiodifuziunii Române din București.

Componenţa ansamblului: Ignác Csaba Filip (flaute) – director artistic, László Kovács (fidulă, vioară), Éva Kovács (rebec), Csaba Adorján (fidulă, violă), Zsombor Lázár (fidulă bas, violoncel, cobză), Árpád Szőgyör (voce, contrabas, gardon, viola da gamba), Éva Szabó (flaute, percuție).

Articolul precedentApă „colorată” la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț
Articolul următorUn tânăr în spital după ce un șofer nu a păstrat distanța (FOTO)