Val de gripă și viroze în rândul copiilor, în aceste zile. Camerele de gardă ale spitalelor sunt supraaglomerate, iar medicii trag un semnal de alarmă asupra faptului că majoritatea copiilor nu sunt vaccinaţi împotriva gripei. Ei îi sfătuiesc pe părinți să nu recurgă la tratamente „după ureche” și să se adreseze medicului de familie sau pediatrului încă de la primele simptome ale bolii pentru prescrierea tratamentului corespunzător. La polul opus, cazurile de infectare cu COVID-19 sunt în scădere, în prezent, mai spun medicii. 

 

„La Unitatea de Primiri Urgenţe vin peste 300 de cazuri pe zi, chiar 350 într-o singură gardă, din care aproape 200 sunt cazuri pediatrice, în general viroze respiratorii, viroze digestive, avem gripă, rotavirus, şi bineînţeles covidul, care nu a dispărut. Majoritatea copiilor nu sunt vaccinaţi împotriva gripei, cei care fac simptomatologie şi care se internează nu sunt vaccinaţi.  (…) Cazurile de COVID au scăzut, pe primul loc acum la copii este gripa urmată de enteroviroze”, a declarat dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, pentru News.ro.

Medicul a precizat că principalul pericol la care se expun copiii în această perioadă este legat de faptul că nu se mai ţine nicio regulă, și a dat ca exemplu în acest sens, printre altele, renuțarea la masca de protecție și distanțarea socială.

 

„(…) ne-am obişnuit în timpul pandemiei să mai respectăm unele reguli care acum au dispărut, chiar şi banalul spălat pe mâini, probabil că de asta au apărut şi aceste enteroviroze, boala apare pentru că nu ne mai spălăm pe mâini când trebuie”, spune Raluca Alexandru.

Ea a subliniat importanța stabilirii unui diagnostic corect și a prescrierii unui tratament pe măsură în cazul copiilor cu semne de boală, trăgând un semnal de alarmă asupra complicațiilor care ar putea apărea în cazul unui tratament „după ureche”. Printre aceste compicații se numără pneumoniile şi deshidratările, cazuri ce presupun internarea copiilor pentru tratament de specialitate. 
 
„Din păcate la noi la camera de gardă vin mulţi pentru a doua părere, adică au un tratament deja prescris şi urmează să mai aibă şi a doua părere că totuşi copilul mai face febră sau mai tuşeşte de o săptămână. Aceste cazuri de viroze şi gripe apar mai mult acum pentru că, în primul rând este perioada lor şi, în al doilea rând, s-a rennţat la restricţiile respective, automat toate virusurile au început să se transmită, acele protecţii minimale pe care le avem, o mască, distanţare, ne protejau cât de cât şi de celelalte virusuri, nu numai de coronavirus.
 
(…) Avem saloane speciale de gripă, saloane speciale de enteroviroze, acestea sunt predominante. La gripă pot apărea pneumoniile, iar în cazul rotavirusului sunt aceste deshidratări, o stare generală alterată şi este nevoie de perfuzii şi tratament injectabil”, a arătat purtătorul de cuvânt de la Grigore Alexandrescu. 

 

Articolul precedentVindecăm răceala cu zahăr și E-uri ! Un plic de răceală poate conține până la 87% zahăr!
Articolul următorDe ce angajaţii Complexului Energetic Oltenia mor din cauza bolilor de inimă, cu ani înainte de pensie. Legătura directă dintre decese şi condiţiile de muncă, confirmată de specialişti