Proiectul de ordonanţă care prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor cu bunurii şi servicii în instituţii publice, interdicţia ca acestea să achiziţioneze autoturisme, mobilier şi birotică, oprirea angajărilor la stat, cu unele excepţii, înjumătăţirea numărului de posturi din Cabinete şi Cancelarii va fi analizat de Guvern în şedinţa de vineri. Măsurile ar urma să ducă la o reducere cu 5,33 miliarde de lei a cheltuielilor de la buget. 

Pe agenda şedinţei de Guvern care urmează să înceapă la ora 10.00 se află o analiză referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Proiectul de ordonanţă a fost publicat, luni, pe site-ul Ministerului Finanţelor, pentru consultare.

Documentul prevede că, în anul 2023, începând cu luna următoare intrării în vigoare a OUG, Guvernul aprobă lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite de angajament şi credite bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale, respectiv deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate”. Excepţie fac dobânzi, proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, proiecte cu finanţare din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, împrumuturi şi rambursări de credite, transferuri de echilibrare către bugetele de asigurări sociale.

De asemenea, ministrul Finanţelor aprobă modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite stabilite ca urmare: a) utilizării, în condiţiile legii, a fondurilor la dispoziţia Guvernului. b) a utilizării mecanismului de asigurare a fondurilor necesare pentru compensarea facturilor la energie şi gaze naturale, reglementat de art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare. c) utilizării sumelor prin donaţii şi sponsorizări, conform art. 63 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordonanţa prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii pentru instituţiile publice

”Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea reducerii cu 10% a cheltuielilor aprobate pe anul 2023 la titlul Bunuri şi servicii, exclusiv sumele nerepartizate în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în document.

Aceste prevederile nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar.

Interdicţie pentru instituţii la achiziţionarea de autoturisme, mobilier şi birotică

În proiectul de OUG se stipulează că, în anul 2023, autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier şi aparatură de birotică

Sunt suspendate angajările în instituţii de stat

Conform documentului, în acest an se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice şi instituţiile publice locale, cu excepţia posturilor unice.

Prin excepţie, ”în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice”, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

În cazul posturilor la care a avut loc deja proba scrisă a concursurilor sau proba practică, procedura poate continua.

De asemenea, prin derogare, funcţiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.

O altă prevedere arată că: ”Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25”.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a viitoare OUG, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a dispune modificarea fişelor de post.

”Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ale art. 21 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, sumele reţinute, în proporţie de 10% în bugetul de stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj se anulează cu ocazia primei rectificări bugetare, cu excepţia cheltuielilor de investiţii, a cheltuielilor cu stocurile rezervă de stat şi de mobilizare şi cheltuielilor aferente despăgubirilor civile”, se mai arată în document.

De asemenea, OUG prevede că se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare şi credite de angajament între programe pe tot parcursul anului, peste limita prevăzută, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cu modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3/xx/27 „Fişa programului bugetar”.

Înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare, care trebuia să aibă loc la 1 iulie, este amânată pentru 1 ianuarie 2024.

Totodată, şefii de instituţii stabilesc persoanele şi durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă.

”În cursul anului 2023, în situaţia în care fondurile asigurate din contul de disponibil prevăzut la art. 15 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu asigură plata integrală a cererilor de decontări transmise conform prevederilor legale în vigoare, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Energiei, pot aloca, din bugetul propriu, fonduri pentru plata acestora”, mai scrie în document.

De asemenea, prin derogare, se autorizează Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să efectueze virări de credite bugetare şi credite de angajament, în cadrul capitolului bugetar, între capitole bugetare şi între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

O altă prevedere se referă la faptul că, timp de un an, după intrarea în vigoare a acestui OUG, autorităţile care atribuie contracte de achiziţie publică pentru produse agroalimentare aplică criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ.

”În anul 2023, personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de subordonare şi de finanţare, pot deţine calitatea de membru al consiliului de administraţie şi/ sau de membru al consiliului de supraveghere la maxim două întreprinderi publice sau în organele de conducere ale altor entităţi deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale al cărui sediu se află pe teritoriul României”, se mai arată în proiectul de OUG. În termen de 30 de zile, aceste persoane trebuie să opteze, altfel îşi pierd de drept calitatea de membru din toate consiliile de administraţie şi/ sau de supraveghere.

Numărul de posturi din Cabinete şi Cancelarii, înjumătăţit

Conform proiectului de OUG, numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este:

a) 9 posturi pentru cabinetul prim-ministrului;

b) 6 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului cu portofoliu, ministrului de stat;

c) 4 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu;

d) 4 posturi pentru cabinetul ministrului, secretarului general al Guvernului şi şefului Cancelariei Prim-Ministrului;

e) 4 posturi pentru cabinetul ministrului delegat;

f) 2 posturi pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat şi asimilatului acestuia din cadrul ministerelor şi aparatului de lucru al Guvernului şi consilierului de stat;

g) 2 posturi pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat;

h) 1 post pentru cabinetul subsecretarului de stat şi asimilatului acestuia din cadrul aparatului de lucru al Guvernului din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

În prezent, numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este:

a) 18 posturi pentru cabinetul prim-ministrului;
 
b) 12 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului cu portofoliu, ministrului de stat;
 
c) 8 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu;
 
d) 8 posturi pentru cabinetul ministrului, secretarului general al Guvernului şi şefului Cancelariei Prim-Ministrului;
 
e) 8 posturi pentru cabinetul ministrului delegat;
 
f) 4 posturi pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat şi asimilatului acestuia din cadrul ministerelor şi aparatului de lucru al Guvernului şi consilierului de stat;
 
g) 4 posturi pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat;
 
h) 2 posturi pentru cabinetul subsecretarului de stat şi asimilatului acestuia din cadrul aparatului de lucru al Guvernului din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
 
De asemenea, un articol care în prezent prevede că ”personalul din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este numit sau eliberat din funcţie la propunerea demnitarului, alesului local sau prefectului care a dispus numirea” se modifică astfel: ”la solicitarea demnitarului sau ca urmare a unor modificări legislative”.
 
Conform notei de fundamentare, aceste măsuri ar aduce o modificare de -5.332,9 a cheltuielilor bugetare.

Articolul precedent„La 3 milioane de euro pe lună, nenorocitule, tu nu ştiai că ai atrenament? Tu care eşti un analfabet” Reacție dură la adresa lui Messi
Articolul următorMinistrul Apărării, apel la tinerii țării: ”Avem nevoie de noi membri pentru Forţele Armate Române”