Săptămâna trecută, polițiștii au reținut peste 130 de permise de conducere șoferilor care au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic prin depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, efectuarea de depășiri neregulamentare, neacordarea de prioritate pietonilor sau celorlalte vehicule și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
În perioada 18 – 24 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
Astfel, pentru neregulile depistate în trafic, au fost aplicate 937 de sancțiuni contravenționale.
Din totalul acestora, 337 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 101 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 41 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 19 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 17 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 12 pentru depășiri neregulamentare, 12 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, iar 380 pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 133 de permise de conducere.
Dintre acestea, 58 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 19 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 17 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 12 pentru depășiri neregulamentare, 12 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 15 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.
Totodată, au fost retrase 36 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.
În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 11 infracțiuni la regimul rutier.
Dintre aceste infracțiuni, 7 au fost fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 3 au reprezentat fapte de conducere a unui vehicul neînmatriculat și o faptă de conducere fără permis.
Sursa: Realitatea de Neamt