24 de copii au fost abuzați sexual (cazuri confirmate) de la începutul anului până la sfârșitul lunii trecute, relevă statisticile centralizate de Serviciul pentru copilul maltratat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț.

În total, în Neamț au fost instrumentate 487 de cazuri de abuz asupra copiilor iar în 49 de cazuri, gravitatea formelor de maltratare a impus instituirea unor măsuri de protecție în regim de urgență.

Cei 49 de copii au fost luați din familiile biologice și au fost dați în grija unor asistenți maternali sau au ajuns în centrele rezidențiale din subordinea DGASPC.

Din punct de vedere al formei de abuz asupra minorilor predomină cazurile de neglijare fiind înregistrate peste 200 astfel de situații.

În 10 cazuri, DGASPC Neamț a colaborat cu HHC în vederea sprijinirii familiilor astfel încât copiii să nu fie separați de părinți.

Sprijinul a constat în plata chiriilor, a abonamentelor și facturilor la utilități sau construcția unor camere în vederea extinderii spațiului locativ.

Au mai fost semnalate 120 de cazuri de abuz emoțional, 38 de abuzuri fizice dar și 32 de cazuri de abuz sexual, din care s-au confirmat 24.

De asemenea, s-au înregistrat și 29 de cazuri de delincvență juvenilă și 16 cazuri de dispariție din familie.

În toate cazurile instrumentate de specialiștii Direcției în colaborare cu reprezentanții poliției, autorităților locale, școlilor, etc. s-a acordat sprijin, asistență și consiliere psihologică atât în mediul proxim al copilului cât și la sediul DGASPC Neamț.

Pe 19 noiembrie se serbează Ziua internațională de prevenire a abuzului asupra copilului iar pe 20 noiembrie este Ziua internațională a drepturilor copilului 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț în parteneriat cu Federația Internațională a Comunităților Educative – Secțiunea România (FICE) va desfășura în perioada 1 – 20 noiembrie a VII-a ediție a campaniei ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”.

Această acțiune are scopul de a conștientiza societatea și de a trage totodată un semnal de alarmă asupra faptului că abuzurile și violența asupra copiilor reprezintă un fenomen la nivel național care încalcă drepturile acestora, le afectează grav dezvoltarea și, din păcate, se regăsește la toate nivelurile sociale.

Campania își propune mobilizarea și încurajarea activităților locale pentru o mai bună prevenire a fenomenului, pentru a spori solidaritatea și implicarea comunităților astfel încât să se creeze un front comun împotriva violențelor asupra copiilor.

În vederea atingerii scopului campaniei vor fi organizate în unitățile de învățământ partenere dar și în toate centrele de plasament din subordinea DGASPC Neamț acțiuni informative și educative menite să schimbe comportamentele sociale și care să aibă ca finalitate prevenirea abuzurilor asupra copiilor.

Campanie se va derula în perioada 1-19 noiembrie, pentru fiecare zi existând o temă stabilită precum abuzul sexual, bullying-ul și abuzul în mediul școlar, pedepsele corporale, pericolul tehnologiei informaționale, traficul de copii, pornografia infantilă, etc.

Ultima zi a campaniei este dedicată marcării Zilei internaționale de prevenire a abuzului asupra copiilor precum și a Zilei internaționale a drepturilor copilului care se serbează în toată lumea pe data de 20 noiembrie.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentBătrân abandonat pe Ceahlău. S-a solicitat intervenția Salvamontului. Decizia a fost cea corectă
Articolul următorNicio contestație pentru drumul „de Mare Viteză” Piatra-Neamț – Bacău