Cei 48 de elevi moldoveni, care învață în școli din Neamț, au aflat în ce condiții pot munci, care sunt drepturile și obligațiile lor. Informările au fost efectuate de către reprezentanți ai ITM Neamț împreună cu reprezentanți ai Biroului Imigrări Neamț, în perioada 21-26.11.2018.
Întâlnirile cu elevii au avut loc la unități de învățământ unde studiază cetățeni străini: Carol I Bicaz, Colegiul Național Ștefan Cel Mare Târgu Neamț, Colegiul Tehnic Ion Creangă Roman și Colegiul Danubiana Roman.
”În vederea înţelegerii şi aplicării corecte a Iegislaţiei incidente în materie, au fost reamintite principalele obligaţii legale pe care le are angajatorul sau angajatul străin posesor al unui drept de şedere temporară pentru studii în România:
- Ordonanţa nr. 25/2014, prin prevederile art. 3, alin. (2), reglementează categoriile de străini pentru care nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României, iar la aliniatul (3) al aceluiaşi articol, prevede limitativ pentru străinii titulari ai unui drept de şedere temporară pentru studii faptul că aceştia pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul Romaniei, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore/zi şi fără a fi necesară obţinerea avizului de muncă de la Inspectoratul General pentru imigrări;
- Angajatorul care are încadrat în muncă un străin aflat la studii pe teritoriul
României, are obligaţia de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrări, în cel mult 10 zile, copia contractului individual de muncă şi a permisului de şedere pe teritoriul României, orice modificare a acestuia, precum şi încetarea , după caz. - ContractuI individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată sau determinată, dupa caz;
- Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. Încadrarea în muncă a persoanelor sub vărsta de 15 ani este interzisă,
- Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori imorale”, informează Ioan Popescu, Inspector şef ITM Neamț.