În luna noiembrie inspectorii ITM au efectuat 264 de controale, ocazie cu care au constatat 296 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 96 de sancţiuni contravenţionale din care 6 amenzi în cuantum de 17.500 lei si 90 de avertismente.

În cele 104 controale efectuate de inspectorii din cadrul compartimentului sănătății și securității în muncă aceștia au aplicat în total 84 de sancţiuni contravenţionale, in cuantum de 14.500 lei.

Tot în luna noiembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 8 evenimente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă (cădere la acelaşi nivel/de la mică înălțime, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, accident de traseu, cauze patologice ).

12 sancţiuni contravenţionale,   în cuantum de 3.000 lei, au fost aplicate de inspectorii din cadrul compartimentului relațiilor de muncă , pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003, modificată şi completată – Codul Muncii, H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă al salariaţilor. În acrestă perioadă au fost controlați 160 de agenţi economici.

Cu prilejul controalelor întreprinse în cursul lunii noiembrie 2018, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă al salariaţilor au fost dispuse 68 de măsuri, în sensul respectării dispoziţiilor legale referitoare la înregistrarea elementelor prevăzute la art. 3, alin. 2, lit. a – i din actul normativ menţionat, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Nu au fost aplicate sanctiuni contraventionale, informează ITM Neamț.

SURSĂFOTO: arhivă
Articolul precedentAstăzi, de la ora 18:00, „Noi umblăm a colinda”
Articolul următorReținută pentru incendierea unei gospodării și pentru că și-a bătut soțul