Referendumul pentru redefinirea familiei are loc de-a lungul a două zile – pe 6 și pe 7 octombrie. Prezenţa la vot este decisivă pentru modificarea constituţiei trebuie să se prezinte la urne peste 5,68 de milioane de români cu drept de vot.

Prezența la ora 10:00

Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la urne până la ora 10:00. Astfel, la nivel național, 7,24 % dintre votanţi au mers să-şi exprime opţiunea (1.324.642 de persoane).

În județul Neamț, prezența la vot, până la ora 10:00, a fost de 8,02 % (37.586 de persoane). Dintre aceștia, 4.749 au votat pe liste suplimentare și 665 cu urna mobilă.

Cea mai mare prezență s-a înregistrat la secțiile de votare din:
– VÎNĂTORI-NEAMŢ (MANASTIREA SIHASTRIA) – 299,40 %
– MĂNĂSTIREA NEAMŢ – 56,01 %
– DORNEŞTI – 47,66 %

Reamintim că secția de votare care se află la Mănăstirea Sihăstria (comuna Vânători-Neamț), este secția cu cel mai mare procent din țară la prezența la vot. Atât ieri cât și astăzi, până la ora 10:00, s-au prezentat 500 persoane, 398 fiind pe liste suplimentare.

La polul opus, secțiile cu cel mai mic procentaj sunt în localitățile REDIU (1,44 % la o secție și 2,04 % la o altă secție), BURUIENEŞTI (2,05 %) și IUCŞA (2,21 %)

Articolul precedentIncendiu la locuința președintelui unei secții de votare. Votul a fost suspendat
Articolul următorNeamț: 14,63 % prezența la vot, până la ora 13:00