Indisciplina pietonilor, a bicicliștilor, viteza, neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor reprezintă principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, în perioada 20– 26 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o amplă acțiune prin care s-a urmărit prevenirea și combaterea acestor cauze ale accidentelor grave.

”În prima zi a acțiunii, polițiștii au acționat, în special, pentru combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor. Următoarea zi s-a acționat pentru combaterea abaterilor săvârșite de către bicicliști și pietoni, iar în zilele următoare, acțiunea a vizat combaterea nerespectării regimului legal de viteză și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive”, informează IPJ Neamț.

Polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulației, iar pentru alte nereguli constatate au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale la legislația rutieră (306 au fost pentru viteză neregulamentară, 48 au fost aplicate pietonilor pentru diferite abateri, alte 25  bicicliștilor, 11 pentru depășire neregulamentară, 2 pentru neacordare de prioritate pietonilor, alte 12 pentru neacordarea priorității vehiculelor și 12 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice)

Au fost reținute 83 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.

Articolul precedent11 mici traumatisme și două accidentări grave, în minivacanță, pe Ceahlău
Articolul următorȘi-a anunțat crima la 112