Un bărbat de 70 de ani a fost omorât și lăsat pe un câmp din comuna Bălțătești. Criminalul, un bărbat de 48 de ani, din Crăcăoani, a fost condamnat de Tribunalul Neamț la 9 ani de închisoare.

Condamnă pe inculpatul T.- B. V., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, h Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 noiembrie 2018. – notează decizia instanței.

Crima a avut loc în luna august 2018, când trupul victimei a fost văzut de o persoană în dimineața zilei de luni (13 august), în jurul orei 9:00, pe un câmp din localitatea Bălțătești.

La fața locului s-a deplasat un procuror criminalist împreună cu o echipă de cercetare. Specialiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale IPJ Neamț, sub coordonarea unui procuror criminalist au depistat și identificat la data de 16 august, o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de omor.

Conform purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Neamț, Robert Costan, este vorba despre un bărbat de 48 de ani din Crăcăoani, care la aceeași dată, în urma identificării, a fost reținut și dus în arestul IPJ Neamț.

Oamenii legii au stabilit că omorul a fost motivat de gelozie, iar agresiunea a avut loc după ce inculpatul a constatat că femeia cu care trăia de ceva vreme se iubea cu un septuagenar din localitatea Bălţăteşti.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentAccident cu victimă încarcerată la Roman (FOTO)
Articolul următor64 locuri de muncă noi în Piatra-Neamț și 40 în Roman