Un accident rutier cu o victimă încarcerată a avut loc astăzi, 17 noiembrie, în jurul orei 12:30, în municipiul Roman, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Mihai Viteazul.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 67 de ani, din Roman, a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, către b-dul Republicii, iar la intersecția cu Mihai Viteazul, a efectuat viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Săbăoani, cu care a intrat în coliziune.

În urma impactului, bărbatul de 67 de ani a rămas încarcerat, iar după intervenția unui echipaj de descarcerare a fost preluat și transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – ne-a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

SURSĂfoto: Facebook / Radar Roman Oficial
Articolul precedentForesta Suceava – CSM Ceahlăul, scor 1-0
Articolul următor9 ani de închisoare pentru crima de la Bălțătești