Victorie amicală pe zăpadă! CSM Ceahlăul Piatra Neamț a jucat pe terenul cu gazon sintetic al Stadionului Municipal Ceahlăul din Piatra Neamț un joc amical în compania echipei AS Viitorul Curița. Disputa a avut loc sâmbătă, 24.11.2018, cu începere de la ora 12:00.

Rezultatul final al jocului a fost 3-2 pentru echipa gazdă, după ce la pauză s-a consemnat egalitatea, 2-2. Golurile echipei antrenate de Gabriel Rădulescu au fost înscrise de Bogdan Cuibari (22), Cristian Copoț-Barb (45, penalty) și Robert Vasile (71). Reușitele trupei ce se află pe locul 1 în Liga 4 Bacău – Seria Valea Trotușului s-au trecut în dreptul jucătorilor Marius Doboș (12) și Mihăiță Toader (29).

Cum CSM Ceahlăul a stat, având în vedere retragerea din campionat a celor de la CSM Roman, celelalte formații din Liga 3, Seria 1 au evoluat în jocurile programate în etape 14, informează oficialii clubului.

 

 

SURSĂFOTO: CSM Ceahlăul
Articolul precedentProiect PNL Piatra-Neamț: gratuitățile la transport pentru elevi și pensionari vor fi extinse
Articolul următorCezar Strat, fundaș CSM Ceahlăul: ”Dacă n-aș fi făcut fotbal, mi-ar fi plăcut să fiu polițist”