CSM Ceahlăul Piatra Neamț joacă sâmbătă, 20.04.2019, de la ora 17:00 cu Bucovina Rădăuți în etapa 24 a Ligii 3, Seria 1.  Una dintre argumentele care întăresc ideea unui meci greu este faptul că adversarul ocupă locul 3 în ierarhia grupei.

În afara acestui fapt, CSM Ceahlăul se va prezenta la joc și fără o serie de jucători ce absentează din diferite motive. Fundașii laterali, Flavius Dumbrăvean și Cezar Strat, vor vedea meciul din tribună, deoarece sunt suspendați pentru cumul de cartonașe. Un alt absent este anunțat Valentin Rotaru, experimentatul nostru jucător acuzând probleme medicale.

Chiar și așa antrenorii așteaptă de la cei care îi vor înlocui să aibă evoluții consistente și prestații care să ajute echipa să câștige meciul. Iar speranțe și încredere avem, având în vedere că și în tur echipa noastră s-a confruntat cu probleme medicale și jocul s-a terminat 0-0. Au debutat atunci la echipa mare juniori precum Bogdan Oteliță, Daniel Moroșanu, Răzvan Sârbie, Răzvan Horodogea și Adrian Olteanu.

Mai mult, există ambiția de a scoate un rezultat bun și de a se arăta ca insuccesul la scor din runda precedentă de la Gloria Buzău a fost un accident.

 

Articolul precedentColonelul Valentin Munteanu la final de carieră militară (FOTO)
Articolul următor,,Legendele Moldovei” la Sărbătoarea Curții Domnești, sâmbătă, 20 aprilie, ora 12:00