Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra Neamţ a anunțat oficial că nu va mai candida pentru un nou mandat. Într-o postare pe o rețea de socializare, actualul edil lămurește situația ”Pentru a nu lăsa loc de interpretări sau speculații!”.
”Pentru a nu lăsa loc de interpretări sau speculații!
În contextul actual candidatura la funcția de primar al municipiului Piatra Neamț în anul 2020 nu este o opțiune pentru mine.
Îmi voi duce până la capăt acest mandat, cu aceeași determinare că până acum și voi fi alături de PNL Neamț pentru câștigarea alegerilor locale în 2020.
Mă voi implica pentru că la conducerea primăriei Piatra Neamț, după alegerile locale din luna iunie 2020 să fie o echipă liberală care să continue parcursul bun al orașului din ultimii ani, să finalizeze proiectele începute și să implementeze cu succes proiectele europene pregătite în acest mandat, proiecte care pot dezvolta accelerat municipiul Piatra Neamț în următorii trei ani”, este mesajul postat de Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.